• "Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi.
      Nimeni nu s-a suit vreodată la cer prin comoditate." (Sfântul Isaac Sirul)
  • "Obștea monahală este cea mai bună școală a cunoașterii de sine."                                                                                      (Sfântul Arhim. Lavrentie din Rusia)
  • "Liniștea e rugăciunea neîncetată și rămânerea minții în Dumnezeu."                                                                                      (Sfântul Siluan Athonitul)
  • "Lăudați pe Domnul din ceruri, lăudați pe El întru cele înalte."                                                                                                                       (Psalmul 147)
  • "Nici o milostenie, însă, nu este mai mare decât Jertfa de pe Sfânta Masă."                                                                                                (Avva Efrem Filotheitul)
  • Dacă vrei să ai în mod simţit harul Duhului Sfânt, atunci smereşte-te, ca şi Sfinţii Părinţi. (Sfântul Siluan Athonitul)
  • "În dragostea ta pentru El, multă sau puţină, stă şi darul, mult sau puţin."                                                                                                     (Gheron Iosif)
  • "Vă spun acuma, ca un duhovnic: Nu se supără Dumnezeu pe greşelile noastre atât de mult pe cât se supără dacă suntem nepăsători." (Pr. Arsenie Papacioc)
  • "Nu poți fi om frumos fără să fii curat la suflet."                                                                                            (Ierom. Petroniu Tănase - Schitul Prodromu)
  • "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul." (Ioan 1, 1)
  • "Respiră-L pe Iisus, inspiră-L pe Iisus, și atunci vei cunoaște cine este Iisus."
                                                                                           (Avva Efrem Filotheitul)
  • "Fii împăcat cu sufletul tău şi, atunci, cerul şi pamântul se vor împăca cu tine."
                                                                                                 (Sfântul Isaac Sirul)
  • "Credinţa în Înviere este adevărată mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii." (Sfântul Ioan Gură de Aur)
  • "Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile" (Sfântul Vasile cel Mare)
  • "Sfânt este orice suflet simplu care n-are vicleșug și minciună în inima sa. "                                                                                        (Patericul Lavrei Pecerska)
  • "Numai luptând din toată puterea, e prezent și Dumnezeu în tine, luptând cu puterea Lui impreunată cu puterea ta." (Parintele Dumitru Staniloae)
  • "Tare mă tem să nu rămânem numai cu raiul acesta de aici şi să-l pierdem pe celălalt, din pricina lenevirii noastre."  (pr. Paisie Olarul)
  • "De vei muri înainte de a muri, nu vei mai muri, când vei muri".
                                           (Pisanie de la o mănăstire din Sfântul Munte Athos)
  • "Moartea de-o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este." (Sfântul Antonie cel Mare)
  • "Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate."                                                                                                         (II Corinteni 3, 17)
  • "După constituţia lăuntrică a sufletului se schimbă şi natura lucrurilor."                                                                                            (Sfântul Nichita Stethatos)
  • "Cât de dulce este Iisus! Este numai bucurie, dragoste, pace, seninătate, veselie. Cât de dulce este Iisus!" (Stareţul Efrem Katunakiotul)

Istoricul Mănăstirii Pângăraţi

Ascultați istoricul mănăstirii în format audio: 
 
00:00

Secolul al XV-lea

Denumirea de  Pângăraţi provine după istoricul Nicolae Iorga de la un posibil călugăr Pangratie care „se pare a fost un pustnic de demult dând numele pârâului din apropiere”.[1]

Marele istoric spune că numele de Pângăraţi nu are „nici un amestec unei idei de pângărire”.[2]

Cuviosul Arhimandrit Varnava, în al său scurt istoric despre Mănăstirea Pângăraţi, scris în anul 1857 la cererea Mitropoliei Moldovei cu nr.215 din 28 Martie 1857, ne spune că „la anul 6940=1432, în zilele lui Iliaş Voievod, fiul lui Alexandru Voievod cel Bun, a venit la monastirea Bistriţei, un monah cu numele Simioan, smerit şi mărturisit cu fapte bune şi dorind de viaţă pusnicească a lăcuit în codrii pustii pe coasta muntelui numit Părul, aproape de pârâul cu numele Pangaraţi, unde acum este monastirea cu acest nume, şi locul s-a numit sihăstria lui Simioan.[3]

Într-un document emis de cancelaria Voievodului Ştefan cel Mare  pentru Mănăstirea Bistriţa, găsim şi numele de Pângăraţi care era bine localizat în acea vreme „1458(6966) oct.10. Piatra lui Crăciun Ştefan v.v. Moldovei întăreşte m-rii Bistriţa, unde este egumen chiar eromonah Eustaţie, braniştea veche a m-rii cu hotarele: Pângăraţi, Păducelul marea, Bistriţa, Olhu mare, gura Sărăţei, Doamna, apa Gărcina, Săcul, Cozia, Hitioana, Pentenul, m-rea Tazlău, Răchitiş, piscul Baliţii, Tarcău, rîul Oanţului, Grohotiş, Baicul, Ceahlău, Pîrîul Alb, Giurc, Giurcoaia, Muntele Ciocanul, Coiajdul, Măgura, Roşcani, Oprişani, Meftod, Pîngărăciorul, Tartracea”[4]. Astfel prima menţionare scrisă a numelui Pângăraţi, este anul 1458, ceea ce ne facem să credem că începuturile vetrei sihăstreşti de la Mănăstirea Pângăraţi trebuie plasată între sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea când au apărut primele sihăstrii şi mănăstiri ctitorite de marii domnitori numite şi „secolul de aur al monahismului moldovenesc în general şi al vieţii pusniceşti în special”[5]

 Cuviosul Arhimandrit Varnava ne relatează că „în anul 6969=1461, sihastrul Simeon, cu bani de la Ştefan Voievod cel Mare a făcut biserică de lemn şi prin arătarea ce i s-a făcut în vedenie, a aşezat hramul Sfântului şi slăvitului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”[6].

Aceeaşi relatare despre Sfântul Voievod Ştefan şi Cuviosul Simeon o avem şi în manuscrisul „Cuvânt pentru zidirea sfintei mănăstirii Pângăraţi” scris  de Cuviosul Anastasie de la Moldoviţa în anul 1570: „iar el pre amăruntul i-au povestit pentru viaţa sfântului Simeon preotul, şi cum că avea biserică mititică de lemn întru numele sfântului Dimitrie izvorătoriul de mir, făcută de bătrânul Ştefan Voievod, şi spurcaţii turci o au ars,când au venit la Valea Albă”[7]

Personalităţi monahale  sec. XV  în Mănăstirea Pângăraţi

Cuviosul Pangratie se presupune că a fost unul din ucenicii Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, care în secolul al XV-lea s-au răspândit în Muntenia şi în Moldova, întemeind aici marile mănăstiri Neamţ şi Bistriţa.[8]

Personalitatea cea mai importantă din sec.XV, a fost fără îndoială Cuviosul Simeon care s-a născut la începutul secolului al XV-lea într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, pe când conducea Ţara Moldovei evlaviosul Domn Alexandru cel Bun. Încă din tinereţe şi-a arătat dragostea şi râvna pentru cele dumnezeieşti, alegând viaţa monahală şi intrând în obştea Mănăstirii Bistriţa.

Aici s-a nevoit în viaţa de ascultare şi a sporit duhovniceşte, tăindu-şi patimile şi voia proprie. Dornic de mântuirea sufletului a luat binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Bistriţa, stareţ Chir Vasile[9] ce păstorea atunci marea lavră şi se retrage la anul 1432, în zilele lui Iliaş Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, cu încă doi ucenici ai săi în isihie pe un picior mai ridicat al malului stâng al pârâului Pângăraţi, la poalele muntelui numit Păru, la 10 km depărtare de mănăstirea sa.

Sporind mult cu darul Sfântului Duh, ajungând sihastru desăvârşit şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii, s-au adunat împrejurul lui ucenici iubitori de linişte, aşezământul lui fiind cunoscut timp de 29 de ani sub  numele de Sihăstria lui Simeon.

Auzind bine-credinciosul domnitor Ştefan cel Mare de nevoinţa Cuviosului şi înştiinţându-se că nu are biserică unde să se roage cu ucenicii săi, în anul 1461 i-a dăruit bani şi ajutor să înalţe o mică biserică de lemn, hramul ei fiind aşezat, prin arătare ce s-a făcut în vedenie,în cinstea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Terminându-se în acelaşi an biserica, a fost sfinţită la 26 octombrie de Mitropolitul Teoctist I, când a hirotonit în preot pe Simeon, devenind astfel primul întemeietor şi egumen al Mănăstirii Pângăraţi care s-a numit până în 1508 Schitul lui Simeon. Ajungând fericitul acesta Părinte duhovnicesc şi începător al vieţii pustniceşti la Pângăraţi, a adunat în jurul său mulţi ucenici iubitori de Hristos şi de linişte. Atât de mult a sporit Cuviosul Simeon cu nevoinţa, cu rugăciunea şi cu darul Duhului Sfânt, încât s-a învrednicit de harisma vindecării bolilor şi a înainte-vederii. Pentru aceea veneau la chilia sa mulţi suferinzi şi se făceau sănătoşi cu rugăciunea lui. Veneau încă şi credincioşi de prin sate şi chiar dregători din sfatul ţării ca să ceară binecuvântare şi cuvânt de folos, căci era iscusit rugător şi povăţuitor de suflete.[10] Pentru aceea şi Ştefan cel Mare, Domnul Moldovei, îl iubea şi adeseori îi cerea sfatul şi rugăciunea pentru el şi pentru ţară, care era mereu ameninţată de păgâni.

Iată că, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, în anul 1476 au năvălit turcii asupra Moldovei şi l-au biruit pe Ştefan cel Mare în lupta de la Valea Albă.[11] Văzând primejdia aceasta, Cuviosul Simeon şi-a luat ucenicii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru domn şi pentru ţară să-i scape din mâinile cotropitorilor, apoi au trecut peste Carpaţi în Transilvania şi s-a stabilit la Mănăstirea Caşva, unde, mai trăind puţin, s-a mutat cu pace la cereştile locaşuri în toamna aceluiaşi an, 1476, numărându-se în ceata Cuvioşilor Părinţi. După adormirea sa, a fost îngropat de ucenicii săi cu cinste în acea mănăstire.

Sfinţenia Cuviosului Simeon se arată şi prin aceea că nu numai în timpul vieţii a slăvit pe Dumnezeu şi a fost cinstit de oameni, ci şi după moarte a strălucit prin sfintele sale moaşte, care au fost cinstite de Ştefan Voievod. Despre aducerea moaştelor Sfântului Simeon ne spune Ieromonahul Atanasie în Cuvântul său despre zidirea Sfintei Mănăstiri Pângăraţi acestea: „după ce s-au întors turcii şi s-a potolit vrajba robiei şi s-a făcut pace, atunci a trimis Ştefan voievod şi i-a adus sfintele lui moaşte într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din sfintele lui moaşte, le-a oprit pentru blagoslovenie şi cu aromate cu bune miresme şi cu tămâie le tămâia totdeauna spre credinţa şi buna întărire a dreptei-credinţe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea mai-nainte către dânsul; iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte cu cuviinţă sfinţită şi cu cinste le-a îngropat în cetatea Socevei”[12]. Această aducere a sfintelor lui moaşte se pare că a avut loc spre sfârşitul anului 1484, când se ştie că ucenicii Cuviosului s-au întors din nou la Sihăstria lor întemeiată de Sfântul Simeon Ieroschimonahul.

Secolul  XVI

Biserica Mănăstirii Pângăraţi a fost zidită în anul 1560 de către evlaviosul domn Alexandru Lăpuşneanu şi s-a sfinţit de către Grigorie Mitropolit al Socevei, la leat 7068 (1560) după cum ne istoriseşte pisania mănăstirii: „Cu bunăvoirea lui Dumnezeu şi cu sporirea Prea Sfântului Duh şi cu ajutorul marelui mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir s-au zidit şi s-au sfinţit Sfânta Mănăstire întru numele Sfântului Mucenic şi s-aui sfinţit de acesta Grigorie Mitropolit al Socevei la leat 7068 din porunca lui Alexandru Voievod”. Voievodul Alexandru Lăpuşneanu a zidit şi Turnul Clopotniţă, a împroprietărit mănăstirea cu „întărire peste toate poienele ce sunt în jurul acestei Mănăstiri Pângăraţi”[13]

Iar în Letopiseţul Ţării Moldovei cronicarul Grigore Ureche ne spune: „mai apoi şi Pângăraţul au făcut, mai mult de frică, decât de bunăvoie, că de multe ori arătându-i-să în vis Sfântul Mucenic Dimitrie, de-l îngroziia ca să-i facă biserică pre acel loc, s-au apocat cu toată osârdia şi o au făcut”[14]

Personalităţi monahale  sec. XVI  în Mănăstirea Pângăraţi

Prima persoană importantă din acest secol a fost Cuviosul Amfilohie care s-a născut la anul 1487 undeva în partea de Nord a Moldovei. Viaţa monahală şi-a început-o de foarte tânăr la Mănăstirea Moldoviţa, de unde vine la Pângăraţi în anul 1508. Aici a fost ales de către toţi ocârmuitor şi a condus obştea mănăstirii timp de 56 de ani.

Despre petrecerea sa vorbeşte Ieromonahul Anastasie de la Mănăstirea Moldoviţa, care l-a cunoscut personal: „Din copilăria sa s-a nevoit în viaţa călugărească, fiind mărturisit de toţi pentru faptele lui cele bune. Şi era scriitor foarte iscusit şi ştia meşteşug a lucra la lemn şi era cinstit de toţi Domnii şi miluit, dară de carte om prost se arăta. Şi până la bătrâneţe bine şi-a ocârmuit viaţa sa; în foame şi în sete, în răbdare şi întru osteneale, întru toată nevoinţa duhovnicească. Şi de la draci năpăşti şi ispite multe a răbdat până la moarte. Şi sfârşitul vieţii sale bine au săvârşit: că a dat ţărna ţărnei şi s-a dus în calea cea lungă a părinţilor, luându-şi plata ostenelilor sale de la Dreptul Judecător şi cu cinste fiind îngropat de ucenicii săi”.

Nevoinţele sale nu au fost trecute cu vederea de Stăpânul tuturor, ci au atras cu ele purtarea Sa de grijă şi ocrotirea Sfântului Dimitrie, patronul mănăstirii, care, prin arătare dumnezeiască, a silit pe Domnitorul Alexandru Lăpuşneanu să zidească la Pângăraţi o biserică în numele său pe locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci. Pe când Voievodul se afla în târgul Pietrei, precum aveau obicei Domnii Moldovei a umbla pe la târguri şi cetăţi din vremi de demult, „când a fost luna lui Octombrie, în 22 de zile, la miezul nopţii, i s-a arătat lui în vis un voinic cu veşminte albe îmbrăcat şi foarte frumos, cu dumnezeiască slavă împodobit şi i-a zis lui: Scoală-te, Voievodule, şi degrab să mergi la Pângăraţi unde petrece un sihastru Amfilohie aproape de 50 de ani, şi să zideşti întru numele mieu biserica pe locul unde am avut mai-nainte făcută de bătrânul Ştefan Voievod în zilele stareţul Simeoan Ieromonah. (…) Iară Domnul Alexandru cu glas lin l-au întrebat, zicând: Cine eşti, doamne, cu atâta dumnezeiască podoabă îmbrăcat şi cu slavă împodobit? Iar el i-au răspuns: Eu sunt Sfântul Dimitrie, Mucenicul lui Hristos şi ostaş, şi de la Maximilian muncitorul, pentru Hristos, în cetatea Solonului (Tesalonic) în temniţă am fost închis şi muncit şi în coastă împuns, carele în toată lumea şi în toată marginea se slăveşte numele mieu şi în pământul acesta numai în pustie biserică nu am. (…) Şi în grabă şi singur Domnul şi cu toţi boiarii au sosit la Sihastrul Amfilohie şi au început a-i spune vedenia, zicând: Măcar că eu, cinstite Părinte, n-am dat crezării îndată visul, (pentru că) Sfânta Scriptură şi Părinţii noştri cei duhovniceşti ne învaţă pe noi să nu credem visurile, iar eu am adunat pe credincioşi boiarii miei şi pe filosofi şi toţi au judecat că de la Dumnezeu este şi foarte ne-am bucurat. Acestea grăind amândoi, au zis şi Sihastrul că de la Dumnezeu este vedenia. Şi de multă bucurie şi veselie s-au umplut şi s-au aprins de dumnezeiescul Duh cele dinăuntru ale lor şi s-au cuprins şi mult au plâns. Şi pentru mântuirea sufletului nu puţin au vorbit, încă şi pentru deşertăciunea lumii aceştia din destul au vorbit: cum că trece ca o umbră lumea aceasta şi viaţa noastră ca praful şi ca fumul se stinge; şi cum blagocestivii împăraţi au zidit sfintele mănăstiri şi cu Dumnezeu s-au împreunat şi Biserica sobornicească întru una au adunat şi au împreunat pre sfintele şapte soboare cu Sfinţii Părinţi şi până astăzi, zice, se ţin dogmele cu rugăciunile Sfinţilor Părinţi, precum şi Hristos au făgăduit Sfinţilor Apostoli, iar mai vârtos nouă, păcătoşilor, că cu noi va fi până la sfârşitul veacului. (…) Şi fără de număr din Sfintele Scripturi au grăit. Şi, după plânsul cel de mângâiere şi după voroava cea duhovnicească, de multă bucurie umplându-se, au făcut masă mare împărătească marele Voievod la Sihastrul şi Stareţul Amfilohie. (…) Şi apoi au întrebat pe Sfântul Stareţ marele Voievod Alexandru: Fost-au înainte vreme şi mai înainte de tine vieţuitori călugări pe locul acesta, au n-au fost? Iar el pre amăruntul i-au povestit pentru viaţa Sfântului Simeon preotul”.[15]

Iar în anul 1566 Cuviosul Amfilohie Sihastrul, cunoscând că i se apropie sfârşitul vieţii, a adunat pe toţi fiii săi duhovniceşti şi le-a dat cuvântul său cel mai de pe urmă. Apoi, sărutându-i cu lacrimi, a lăsat egumen la Pângăraţi în locul său pe Ieromonahul Teodorit, ucenicul său, iar el s-a retras la Moldoviţa, mănăstirea lui de metanie. Acolo fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh, ca cel ce întotdeauna se înalţă cu inima şi cu dorirea către cele cereşti, adăugând osteneli peste osteneli, timp de încă patru ani de zile. Iar în anul 1570, ştiind de la Duhul Sfânt ceasul morţii sale, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi şi-a dat cu pace sufletul său în braţele Domnului nostru Iisus Hristos în 7 septembrie la şapte ceasuri din noapte, în zilele lui Bogdan Voievod. Iar despre sfârşitul său minunat dă mărturie Ieromonahul Anastasie astfel: „Acestea toate mi le-au spus mie Părintele Amfilohie şi stareţ de la Sfânta Mănăstire Pângăraţi mie, smeritului Ieromonah Anastasie de la Mănăstirea Moldoviţei, mult păcătosului şi întru tot netrebnicului, că mare dar au luat bătrânul Amfilohie mai-nainte de mutarea sa, că vremea şi ziua mutării sale au spus-o mie, smeritului Anastasie, şi nimenea să nu fie necredincios ca să nu cadă în ispită, că întru adevăr toate acestea adevărate sunt. Acestea toate le-am scris pentru ca să nu se uite mai pre urmă, în urma acestui neam, şi oricine vor vrea să râvnească acestor Sfinţi Părinţi”.[16]

Întrucât Cuviosul Amfilohie a fost cinstit încă din viaţă ca sfânt, îndată după mutarea sa din trup, părinţii celor două mănăstiri, Moldoviţa şi Pângăraţi, îl prăznuiau anual la data săvârşirii sale – 7 septembrie.

Unul dintre ucenicii şi urmaşii Cuviosului Amfilohie a fost Arhimandritul Teodorit, confirmat şi de Cuviosul Varnava în pomelnicul vechi al mănăstirii. A urmat ca stareţ cuviosului Amfilohie începând cu anul 1566. el este preotul care participă alături de cuviosul Amfilohie la „voroava duhovnicească” dintre duhovnicescul părinte şi domnitorul Alexandru Lăpuşneanu înainte de construirea bisericii voievodale. Arhimandritul Teodorit păstrează în continuare testamentul duhovnicesc lăsat de înaintaşul său în lucrarea isihastă. Ucenicii acestui stareţ au fost aceia care cu multă migală au lucrat în Mănăstirea Pângăraţi cele trei icoane din Patrimoniu Naţional (Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Gheorghe) în anul 1596,[17] care exprimă trăirea duhovnicească a celor care le-au lucrat. Fondul dominant al icoanelor este roşu închis îmbinat cu mari suprafeţe de albastru cu nuanţe de negru. Pictura propriu zisă e aşternută pe un strat gros de grund (cca. 1 mm), dispus în pelicule succesive ce realizează o bună aderenţă cu lemnul. Specific acestor icoane sunt acadramentele formate din baghete sculptate din grosimea lemnului în formă de funie răsucită. Compoziţia iconografică a acestor icoane e specific bizantină. Grija Arhim. Teodorit pentru mănăstire şi iubire faţă de stareţul său îl determină să ceară Cuviosului Anastasie de la Moldoviţa, mănăstirea de metanie a Cuviosului Amfilohie, să scrie istoria mănăstirii aşa cum i-a transmis-o sfântul stareţ.

Cuvioşii Simion şi Amfilohie au fost propuşi pentru canonizare de Mănăstirea Pângăraţi, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei prin adresa cu nr. 195 din 06.08.2002, fiind aprobată de către Sinodul Mitropolitan, sub preşedinţia Înalt Prea Sfinţitului Daniel, în şedinţa din 12.06.2005 cu nr. 4650, iar slujba Vecerniei, Utreniei, Acatistul, şi Sinaxarul (Viaţa) Cuvioşilor Simion şi Amfilohie a fost compusă de părinţii din obştea Mănăstirii Pângăraţi şi înaintată spre aprobare Comisiei de Canonizare prin adresa cu nr. 58 din 12.07.2005.

În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 5-7 martie 2008, Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi au fost trecuţi în rândul sfinţilor; canonizarea oficială a avut loc la Mănăstirea Neamţ în data de 5 iunie acelaşi an, în prezenţa Preafericitului Daniel Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române iar Canonizarea Locală a avut loc la Mănăstirea Pângăraţi pe data de 7 septembrie 2008, la care a slujit Înaltpreasfinţitul Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Secolul XVII

Următorul moment important în dezvoltarea ansamblului de construcţii din vatra Mănăstirii Pângăraţi a fost perioada domniei Voievodului Vasile Lupu, mai exact anul 1642, când marele vistiernic Dumitrie Şoldan şi soţia sa Safta a făcut la Pângăraţi însemnate îmbunătăţiri, înnoind biserica, mărturie a acestui fapt fiind menţiunea din inscripţia în slavonă despre lucrările de la „acoperişul sfintei biserici”. Despre fapta sa de ctitorie ne mărturiseşte inscripţia slavonă încadrată în prezent în zidul pridvorului adăugat bisericii pe la 1909: „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi săvârşirea Sfântului Duh. Această eclisiarhie a făcut-o pan Dumitru Şoldan mare vistiernic şi soţia lui Safta în zilele lui Vasile voievod, la anul 7151 (1642) luna septembrie 10 zile, şi fiind pristav Andonie de la Bisericani la turn şi la trapezărie şi la acoperişul sfintei biserici”[18].

Despre preocuparea domnitorului Vasile Lupu pentru Mănăstirea Pângăraţi vorbesc documentele 47, 48, 49, 49 bis, 50, 51, 52, 54, 56, 60, 61, 65, (1635) 66-1643, 74-1646, 75-83-1650 din cadrul dosarelor de manuscrise cu nr. 655 din Arhiva Naţională, fiind vorba de înzestrarea şi apărarea prin acte voievodale a mănăstirii. În timpul lui Vasile Lupu şi sub îngrijirea vistiernicului Dimitrie Şoldan şi a Ierom. Antonie de la Bisericani a avut loc probabil o extindere a ansamblului  deja existent construindu-se o casă.

Personalităţi Monahale secolul XVII în Mănăstirea Pângăraţi

Una dintre persoanele importante  din acea vreme este egumenul Nil, care este  pomenit într-un act mărturie către domnitorul Vasile Lupu Voievod, datând între anii 1634-1653. Acest document confirmă dreapta stăpânire a Mănăstirii Pângăraţi asupra unei branişte domneşti, în pricina dintre această mănăstire şi satul Dărmăneşti; actul a fost semnat şi de egumenii Partenie de la Bistriţa şi Partenie de la Bisericani.[19]

Personalităţi Monahale secolul XVIII  în Mănăstirea Pângăraţi

O personalitate destul de complexă a fost egumenul Daniil, care a pictat catapeteasma ce se păstrează actualmente în muzeul mănăstirii. El ajunge apoi stareţ la mănăstirea Bistriţa „unde s-a săvârşit din viaţă cu moarte cumplită, rupându-se un pod putred care făcea legătura între casele egumeneşti şi biserică”.[20]

În timpul domniei lui Constantin Şuţu Voievod la 1793 pe când era egumen al mănăstirii Ieromonahul Chiril „s-a scris pomelnicul cel mare de pe pomelnicul cel vechi”. Arhim. Chiril ajunge egumen la Mănăstirea Râşca, fiind „vrednic întemeietor al acelui sobor”[21]

Personalităţi Monahale secolul XIX  în Mănăstirea Pângăraţi

La începutul secolului XIX s-a remarca prin grija sa faţă de mănăstire Arhiereul Veniamin Racoviţă. Acest arhiereu era rudă cu familia domnitoare. După spusele Pr. C. Mătase „ Mănăstirea începuse a înflori iarăşi, moşiile ei întinzându-se pe Valea Tarcăului până la hotarele Comăneştilor, spre Bacău”.[22]

Forma actuală a mănăstirii se datorează activităţii energice a stareţului Arhim. Varnava (1833-1859), care ne spune „că această mănăstire ajunsese cu totul în proastă stare”. După ce a intrat egumen a schimbat în mare măsură relieful zonei mănăstirii şi a făcut a doua incintă, cea dinspre sud încadrată de zidurile chiliilor de cărămidă în formă de L, ce adăpostea sub el „beciul mare boltit cu 14 despărţituri”. Arhim. Varnava schimbă în mod total înfăţişarea umilă şi dărâmată a mănăstirii, printr-o activitate ctitorească şi mult efort. El este cel care a întemeiat satul „cu oameni aduşi din diferite părţi”, sat care mai înainte nu exista dându-i numele Pângăraţi după numele mănăstirii.[23]

În anul 1872, la insistenţele Ministerului de Interne în clădirile mănăstirii a fost înfiinţat un penitenciar. În timpul funcţionării acestuia are loc construirea pridvorului de pe latura nordică a bisericii monument, de către deţinuţi.

Personalităţi Monahale secolul XX  în Mănăstirea Pângăraţi

În sec. XX cele mai reprezentative persoane au fost stareţii şi egumenii mănăstirii care s-au străduit fiecare pentru a păstra pe cât s-a putut valorile spirituale şi naţionale în timpuri destul de grele. Unul dintre aceştia a fost Ierom. Ilarie Lupaşcu de la care se păstrează alături de scurtul istoric, o „Inscripţiune” ascunsă în jugul clopotelor, în care vorbeşte despre micile sale realizări din acele timpuri grele, iar la sfârşit spune cu umilinţă: „Am făcut şi eu, ce Dumnezeu m-a luminat, cu averea Mănăstirii Pângăraţi, fiind stăpânită de către societatea pentru Profilaxia Tuberculozei, având ca Director pe Nicolae Vlădescu”.[24]

În perioada celui de al II-lea război mondial şi în cea imediat următoare stareţ al mănăstirii a fost Protos. Iulian Danielescu. Conform actelor păstrate în arhiva mănăstirii pe 2 iunie şi 3 decembrie 1943, el achită către mitropolie suma de 5.000 lei, avans al taxei de măsurătoare a pământului mănăstirii, întemeind totodată şi o schiţă cadastrală cu învecinările acestui pământ în vederea întocmirii unei hărţi cerute de Ministerul Cultelor şi Artelor.[25] Acest Stareţ luptă pe toate căile împotriva exproprierii ilegale a pământului mănăstirii de către sătenii comunei Pângăraţului, schimbările silnice produse în destinul mănăstirii îl face pe stareţ să abandoneze stăreţia pentru a se retrage la Mănăstirea Bistriţa. În locul lui este numit ca stareţ Protos. Varahiil Jitaru. Acesta a fost stareţ doi ani de zile (11 iulie 1946 – 10 decembrie 1948), perioadă plină de încercări dificile şi în cele din urmă zadarnice de a câştiga livada mănăstirii atât prin dialog nefructuos cu sătenii şi „reprezentanţii Comisiunii Agrare” care îl arăta duşman al poporului, fiind ameninţat că „vor da foc mănăstirii”. În cele din urmă Arhim. Varahiil Jitaru va pleca ca stareţ la Mănăstirea Necula, (unde v-a păstori cu mari dificultăţi, date de jaful şi intimidările uniaţilor greco-catolici până la 23 mai 1955).[26]

Ultimul stareţ al mănăstirii Pângăraţi înainte de închiderea şi preluarea ei definitivă de către instituţiile ateu-comuniste ale statului a fost ieromonahul Irinarh Drăgan, care prin procesul verbal din data de 2 mai 1960, în baza ordinului nr. 5529 din 27 apr. 1960, predă forţat restul de imobile şi biserica Mănăstirii Pângăraţi către Staţiunea de Cercetări Biologice, Geografice – Stejaru, reprezentată de Tov. Boişteanu Ion, directorul staţiunii. Au fost predate către Mitropoliei arhiva Mănăstirii precum şi 4 saci mari cu cărţi, scrise în chirilică. Până în anul 1983 în Biserica Voievodului Alexandru în care s-au rugat atâţia cuvioşi, doar din când în când mai intra câte un lucrător de la staţiunea de cercetări, dar şi acela cu frică ca să spună o rugăciune sau să aprindă o lumânare. S-a reuşit să se deschidă Biserica, dar ca biserică de mir în anul 1981 şi din 1983 a fost redeschisă mănăstire, de această dată ca schit dependent de Mănăstirea Bistriţa, Egumen fiind numit Pr. Ierom. Visarion Barcău.

Prin hotărârea Sfântului Sinod al B.O.R din data de 23 mai 1991 (adresa cu nr. 2871) s-a înfiinţat Mănăstirea Pângăraţi ca mănăstire de călugări, stareţ fiind numit ieromonahul Luca Diaconu de la Mănăstirea Bistriţa. Părintele stareţ Luca împreună cu obştea mică de părinţi a reuşit cu puterea lui Dumnezeu şi prin rugăciunile Sfântului Mucenic Dimitrie să câştige procesul cu cei ce ocupau abuziv Mănăstirea Pângăraţi.

Din 1996 stareţ al mănăstirii a fost părintele Arhim. Teofil Lefter care s-a mutat la Domnul în seara zilei de 2 februarie 2012.

Cu darul lui Dumnezeu cât timp a fost povăţuitor al acestei obşti, părintele  Teofil s-a străduit să readucă în vechea vatră de la Pângăraţi frumuseţea de odinioară a acestui aşezământ împodobind această mănăstire cu o biserică mare în care să fie slăvit Dumnezeu şi să fie pomeniţi ctitorii, slujitorii şi vieţuitorii care s-au ostenit în această mănăstire.

Prin lucrările de modernizare începute aici din 1 iunie 1996 se pot vedea plăcut îmbinate cele trei secole: al XV-lea, al XVII-lea şi mai nou al XXI-lea, prin construcţia noii biserici cu o nouă curte şi alei de acces.

Din 10 martie 2012 stareţ al mănăstirii este părintele Arhim. Petroniu Marin.

 

 

 

[1] Ierom. Vasile Bârzu, Mănăstirea Pângăraţi- monografie, studiu istoriografic şi aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 13;

[2] Nicolae Iorga, Încă o ruină de istorie şi artă sub ochii noştri nesimţitori, Ziarul Avântul, 1939;

[3] Cădere V. , Însemnări despre mănăstiri, în MMS, nr. 9-10, 1964, p. 515-516.

[4]  Catalogul documentelor moldoveneşti, vol. I, 1387-1600, Buc, 1957, nr. 122, pag.41.

[5] Arhim.Ioanichie Bălan în Vetre de Sihăstrie,pag.83.

[6] Arhim. Varnava, Scurt istoric al Mănăstirii Pângăraţi, în MMS, nr. 9-10, 1964.

[7]  Cuvânt pentru zidirea Mănăstirii Pângăraţi, în P. Năsturel, Le Dit du Monastere de Pângăraţi, în Buletinul Bibliotecii Române,   Germania, vol. X (XIV), serie nouă, Freiburg 1983.

[8]  Arhim. Ioanichie Bălan în Vetre de Sihăstrie.

[9] Catalogul documentelor moldoveneşti, vol. I, 1387-1600, Buc, 1957, nr. 106, pag. 94.

[10] Protos. Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ed. a II-a, Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi-1990, pag. 153.

[11] Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, ed. a II-a, pag. 103.

[12] Ierom. Vasile Bârzu, Mănăstirea Pângăraţi- monografie, studiu istoriografic şi aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 93-94;

[13] Arh. St. Buc. Ms. 628, f. 603-604, Muzeul Municipal Buc. Nr. 757, doc. Nr. 44 A. Moldova-Vol. IV (1591-1600)

[14] Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, ed. a II-a, pag. 171.

[15] Ierom. Vasile Bârzu, Mănăstirea Pângăraţi- monografie, studiu istoriografic şi aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 93;

[16] Idem. Pag. 95

[17] Al Efremov – Două icoane din prima jumătate a secolului al XVII-lea, în „Revista Muzeelor” 1968

[18] Ierom. Vasile Bârzu, Mănăstirea Pângăraţi - monografie, studiu istoriografic şi aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 32;

[19] Documentul 8, Dosarul de Manuscrise 566, Arhiva Naţională

[20] Pr. C. Mătasă, Palatul Cnejilor, ed. Cartea Românească, p. 54-56.

[21] Tocilescu, Raporturi privind o samă de M-ri, Schituri şi Biserici, 1887, p.237

[22] Doc. 193 Ibidem.

[23] Ierom. Vasile Bârzu, Mănăstirea Pângăraţi- monografie, studiu istoriografic şi aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 104;

[24] Idem, p. 103

[25] Cf. Adresa către Mitropolia Iaşi din 3 dec.  1943

[26] Cf. Monografia Mănăstirii Necula, Cluj 2001

 

Contact

Adresa:

Donează 2%

Mănăstirea Pângărați
Cod poștal: 617305, Comuna Pângărați, Jud. Neamț, România

Arhimandrit Petroniu Marin, Tel: 0040 233 240 337, Fax: 0040 233 240 502
Vizualizare hartă mărită