Secolul al XV-lea

Denumirea de Pângarati provine dupa istoricul Nicolae Iorga de la un posibil calugar Pangratie care "se pare a fost un pustnic de demult dând numele pârâului din apropiere"¹.

Marele istoric spune ca numele de Pângarati nu are "nici un amestec unei idei de pângarire".²

Cuviosul Arhimandrit Varnava, în al sau scurt istoric despre Manastirea Pângarati, scris în anul 1857 la cererea Mitropoliei Moldovei cu nr.215 din 28 Martie 1857, ne spune ca "la anul 6940=1432, în zilele lui Ilias Voievod, fiul lui Alexandru Voievod cel Bun, a venit la monastirea Bistritei, un monah cu numele Simioan, smerit si marturisit cu fapte bune si dorind de viata pusniceasca a lacuit în codrii pustii pe coasta muntelui numit Parul, aproape de pârâul cu numele Pangarati, unde acum este monastirea cu acest nume, si locul s-a numit sihastria lui Simioan.³

Într-un document emis de cancelaria Voievodului Stefan cel Mare pentru Manastirea Bistrita, gasim si numele de Pângarati care era bine localizat în acea vreme "1458(6966) oct.10. Piatra lui Craciun Stefan v.v. Moldovei întareste m-rii Bistrita, unde este egumen chiar eromonah Eustatie, branistea veche a m-rii cu hotarele: Pângarati, Paducelul marea, Bistrita, Olhu mare, gura Saratei, Doamna, apa Garcina, Sacul, Cozia, Hitioana, Pentenul, m-rea Tazlau, Rachitis, piscul Balitii, Tarcau, rîul Oantului, Grohotis, Baicul, Ceahlau, Pîrîul Alb, Giurc, Giurcoaia, Muntele Ciocanul, Coiajdul, Magura, Roscani, Oprisani, Meftod, Pîngaraciorul, Tartracea"⁴. Astfel prima mentionare scrisa a numelui Pângarati,este anul 1458, ceea ce ne facem sa credem ca începuturile vetrei sihastresti de la Manastirea Pângarati trebuie plasata între sfârsitul secolului al XIV-lea si începutul secolului al XV-lea când au aparut primele sihastrii si manastiri ctitorite de marii domnitori numite si "secolul de aur al monahismului moldovenesc în general si al vietii pusnicesti în special"⁵.

Cuviosul Arhimandrit Varnava ne relateaza ca "în anul 6969=1461, sihastrul Simeon, cu bani de la Stefan Voievod cel Mare a facut biserica de lemn si prin aratarea ce i s-a facut în vedenie, a asezat hramul Sfântului si slavitului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir"⁶.

Aceeasi relatare despre Sfântul Voievod Stefan si Cuviosul Simeon o avem si în manuscrisul "Cuvânt pentru zidirea sfintei manastirii Pângarati" scris de Cuviosul Anastasie de la Moldovita în anul 1570: "iar el pre amaruntul i-au povestit pentru viata sfântului Simeon preotul, si cum ca avea biserica mititica de lemn întru numele sfântului Dimitrie izvoratoriul de mir,facuta de batrânul Stefan Voievod, si spurcatii turci o au ars,când au venit la Valea Alba"⁷.

Personalitati monahale sec. XV în Manastirea Pângarati

Cuviosul Pangratie se presupune ca a fost unul din ucenicii Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, care în secolul al XV-lea s-au raspândit în Muntenia si în Moldova,întemeind aici marile manastiri Neamt si Bistrita.⁸

Personalitatea cea mai importanta din sec.XV, a fost fara îndoiala Cuviosul Simeon care s-a nascut la începutul secolului al XV-lea într-un sat din apropierea orasului Piatra Neamt, pe când conducea Tara Moldovei evlaviosul Domn Alexandru cel Bun. Înca din tinerete si-a aratat dragostea si râvna pentru cele dumnezeiesti, alegând viata monahala si intrând în obstea Manastirii Bistrita.

Aici s-a nevoit în viata de ascultare si a sporit duhovniceste, taindu-si patimile si voia proprie. Dornic de mântuirea sufletului a luat binecuvântare de la egumenul Manastirii Bistrita si la anul1432, în zilele lui Ilias Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, cu înca doi ucenici ai sai, s-a retras în isihie pe un picior mai ridicat al malului stâng al pârâului Pângarati, la poalele muntelui numit Paru, la 10 km departare de manastirea sa.

Sporind mult cu darul Sfântului Duh, ajungând sihastru desavârsit si dascal iscusit al rugaciunii inimii, s-au adunat împrejurul lui ucenici iubitori de liniste, asezamântul lui fiind cunoscut timp de 29 de ani sub numele de Sihastria lui Simeon.

Auzind bine-credinciosul domnitor Stefan cel Mare de nevointa Cuviosului si înstiintându-se ca nu are biserica unde sa se roage cu ucenicii sai, în anul 1461 i-a daruit bani si ajutor sa înalte o mica biserica de lemn, hramul ei fiind asezat, prin aratare ce s-a facut în vedenie,în cinstea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Terminându-se în acelasi an biserica, a fost sfintita la 26 octombrie de Mitropolitul Teoctist I, când a hirotonit în preot pe Simeon, devenind astfel primul întemeietor si egumen al Manastirii Pângarati care s-a numit pâna în 1508 Schitul lui Simeon. Ajungând fericitul acesta Parinte duhovnicesc si începator al vietii pustnicesti la Pângarati, a adunat în jurul sau multi ucenici iubitori de Hristos si de liniste. Atât de mult a sporit Cuviosul Simeon cu nevointa, cu rugaciunea si cu darul Duhului Sfânt, încât s-a învrednicit de harisma vindecarii bolilor si a înainte-vederii. Pentru aceea veneau la chilia sa multi suferinzi si se faceau sanatosi cu rugaciunea lui. Veneau înca si credinciosi de prin sate si chiar dregatori din sfatul tarii ca sa ceara binecuvântare si cuvânt de folos, caci era iscusit rugator si povatuitor de suflete⁹. Pentru aceea si Stefan cel Mare, Domnul Moldovei, îl iubea si adeseori îi cerea sfatul si rugaciunea pentru el si pentru tara, care era mereu amenintata de pagâni.

Iata ca, prin îngaduinta lui Dumnezeu, în anul 1476 au navalit turcii asupra Moldovei si l-au biruit pe Stefan cel Mare în lupta de la Valea Alba¹⁰. Vazând primejdia aceasta, Cuviosul Simeon si-a luat ucenicii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru domn si pentru tara sa-i scape din mâinile cotropitorilor, apoi au trecut peste Carpati în Transilvania si s-a stabilit la Manastirea Casiva, unde, mai traind putin, s-a mutat cu pace la cerestile locasuri în toamna aceluiasi an, 1476, numarându-se în ceata Cuviosilor Parinti. Dupa adormirea sa, a fost îngropat de ucenicii sai cu cinste în acea manastire.

Sfintenia Cuviosului Simeon se arata si prin aceea ca nu numai în timpul vietii a slavit pe Dumnezeu si a fost cinstit de oameni, ci si dupa moarte a stralucit prin sfintele sale moaste, care au fost cinstite de Stefan Voievod. Despre aducerea moastelor Sfântului Simeon ne spune Ieromonahul Atanasie în Cuvântul sau despre zidirea Sfintei Manastiri Pângarati acestea: "dupa ce s-au întors turcii si s-a potolit vrajba robiei si s-a facut pace, atunci a trimis Stefan voievod si i-a adus sfintele lui moaste într-o racla cinstita si le tinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din sfintele lui moaste, le-a oprit pentru blagoslovenie si cu aromate cu bune miresme si cu tamâie le tamâia totdeauna spre credinta si buna întarire a dreptei-credinte a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea si caldura duhovniceasca ce avea mai-nainte catre dânsul; iar ramasita sfintelor lui moaste cu cuviinta sfintita si cu cinste le-a îngropat în cetatea Socevei"¹¹. Aceasta aducere a sfintelor lui moaste se pare ca a avut loc spre sfârsitul anului 1484, când se stie ca ucenicii Cuviosului s-au întors din nou la Sihastria lor întemeiata de Sfântul Simeon Ieroschimonahul.

Secolul XVI

Biserica Manastirii Pângarati a fost zidita în anul 1560 de catre evlaviosul domn Alexandru Lapusneanu si s-a sfintit de catre Grigorie Mitropolit al Socevei, la leat 7068 (1560) dupa cum ne istoriseste pisania manastirii: "Cu bunavoirea lui Dumnezeu si cu sporirea Prea Sfântului Duh si cu ajutorul marelui mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir s-au zidit si s-au sfintit Sfânta Manastire întru numele Sfântului Mucenic si s-aui sfintit de acesta Grigorie Mitropolit al Socevei la leat 7068 din porunca lui Alexandru Voievod". Voievodul Alexandru Lapusneanu a zidit si Turnul Clopotnita, a împroprietarit manastirea cu "întarire peste toate poienele ce sunt în jurul acestei Manastiri Pângarati".¹²

Iar în Letopisetul Tarii Moldovei cronicarul Grigore Ureche ne spune: "mai apoi si Pângaratul au facut, mai mult de frica, decât de bunavoie, ca de multe ori aratându-i-sa în vis Sfântul Mucenic Dimitrie, de-l îngroziia ca sa-i faca biserica pre acel loc, s-au apocat cu toata osârdia si o au facut".¹³

Personalitati monahale sec. XVI în Manastirea Pângarati

Prima persoana importanta din acest secol a fost Cuviosul Amfilohie care s-a nascut la anul 1487 undeva în partea de Nord a Moldovei. Viata monahala si-a început-o de foarte tânar la Manastirea Moldovita, de unde vine la Pângarati în anul 1508. Aici a fost ales de catre toti ocârmuitor si a condus obstea manastirii timp de 56 de ani.

Despre petrecerea sa vorbeste Ieromonahul Anastasie de la Manastirea Moldovita, care l-a cunoscut personal: "Din copilaria sa s-a nevoit în viata calugareasca, fiind marturisit de toti pentru faptele lui cele bune. Si era scriitor foarte iscusit si stia mestesug a lucra la lemn si era cinstit de toti Domnii si miluit, dara de carte om prost se arata. Si pâna la batrânete bine si-a ocârmuit viata sa; în foame si în sete, în rabdare si întru osteneale, întru toata nevointa duhovniceasca. Si de la draci napasti si ispite multe a rabdat pâna la moarte. Si sfârsitul vietii sale bine au savârsit: ca a dat tarna tarnei si s-a dus în calea cea lunga a parintilor, luându-si plata ostenelilor sale de la Dreptul Judecator si cu cinste fiind îngropat de ucenicii sai".

Nevointele sale nu au fost trecute cu vederea de Stapânul tuturor, ci au atras cu ele purtarea Sa de grija si ocrotirea Sfântului Dimitrie, patronul manastirii, care, prin aratare dumnezeiasca, a silit pe Domnitorul Alexandru Lapusneanu sa zideasca la Pângarati o biserica în numele sau pe locul celei vechi de lemn, care fusese arsa de turci. Pe când Voievodul se afla în târgul Pietrei, precum aveau obicei Domnii Moldovei a umbla pe la târguri si cetati din vremi de demult, "când a fost luna lui Octombrie, în 22 de zile, la miezul noptii, i s-a aratat lui în vis un voinic cu vesminte albe îmbracat si foarte frumos, cu dumnezeiasca slava împodobit si i-a zis lui: Scoala-te, Voievodule, si degrab sa mergi la Pângarati unde petrece un sihastru Amfilohie aproape de 50 de ani, si sa zidesti întru numele mieu biserica pe locul unde am avut mai-nainte facuta de batrânul Stefan Voievod în zilele staretul Simeoan Ieromonah. (.) Iara Domnul Alexandru cu glas lin l-au întrebat, zicând: Cine esti, doamne, cu atâta dumnezeiasca podoaba îmbracat si cu slava împodobit? Iar el i-au raspuns: Eu sunt Sfântul Dimitrie, Mucenicul lui Hristos si ostas, si de la Maximilian muncitorul, pentru Hristos, în cetatea Solonului (Tesalonic) în temnita am fost închis si muncit si în coasta împuns, carele în toata lumea si în toata marginea se slaveste numele mieu si în pamântul acesta numai în pustie biserica nu am. (.) Si în graba si singur Domnul si cu toti boiarii au sosit la Sihastrul Amfilohie si au început a-i spune vedenia, zicând: Macar ca eu, cinstite Parinte, n-am dat crezarii îndata visul, (pentru ca) Sfânta Scriptura si Parintii nostri cei duhovnicesti ne învata pe noi sa nu credem visurile, iar eu am adunat pe credinciosi boiarii miei si pe filosofi si toti au judecat ca de la Dumnezeu este si foarte ne-am bucurat. Acestea graind amândoi, au zis si Sihastrul ca de la Dumnezeu este vedenia. Si de multa bucurie si veselie s-au umplut si s-au aprins de dumnezeiescul Duh cele dinauntru ale lor si s-au cuprins si mult au plâns. Si pentru mântuirea sufletului nu putin au vorbit, înca si pentru desertaciunea lumii acestia din destul au vorbit: cum ca trece ca o umbra lumea aceasta si viata noastra ca praful si ca fumul se stinge; si cum blagocestivii împarati au zidit sfintele manastiri si cu Dumnezeu s-au împreunat si Biserica soborniceasca întru una au adunat si au împreunat pre sfintele sapte soboare cu Sfintii Parinti si pâna astazi, zice, se tin dogmele cu rugaciunile Sfintilor Parinti, precum si Hristos au fagaduit Sfintilor Apostoli, iar mai vârtos noua, pacatosilor, ca cu noi va fi pâna la sfârsitul veacului. (.) Si fara de numar din Sfintele Scripturi au grait. Si, dupa plânsul cel de mângâiere si dupa voroava cea duhovniceasca, de multa bucurie umplându-se, au facut masa mare împarateasca marele Voievod la Sihastrul si Staretul Amfilohie. (.) Si apoi au întrebat pe Sfântul Staret marele Voievod Alexandru: Fost-au înainte vreme si mai înainte de tine vietuitori calugari pe locul acesta, au n-au fost? Iar el pre amaruntul i-au povestit pentru viata Sfântului Simeon preotul".¹⁴

Iar în anul 1566 Cuviosul Amfilohie Sihastrul, cunoscând ca i se apropie sfârsitul vietii, a adunat pe toti fiii sai duhovnicesti si le-a dat cuvântul sau cel mai de pe urma. Apoi, sarutându-i cu lacrimi, a lasat egumen la Pângarati în locul sau pe Ieromonahul Teodorit, ucenicul sau, iar el s-a retras la Moldovita, manastirea lui de metanie. Acolo fericitul Amfilohie a primit marele si îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh, ca cel ce întotdeauna se înalta cu inima si cu dorirea catre cele ceresti, adaugând osteneli peste osteneli, timp de înca patru ani de zile. Iar în anul 1570, stiind de la Duhul Sfânt ceasul mortii sale, s-a împartasit cu Sfintele Taine si si-a dat cu pace sufletul sau în bratele Domnului nostru Iisus Hristos în 7 septembrie la sapte ceasuri din noapte, în zilele lui Bogdan Voievod. Iar despre sfârsitul sau minunat da marturie Ieromonahul Anastasie astfel: "Acestea toate mi le-au spus mie Parintele Amfilohie si staret de la Sfânta Manastire Pângarati mie, smeritului Ieromonah Anastasie de la Manastirea Moldovitei, mult pacatosului si întru tot netrebnicului, ca mare dar au luat batrânul Amfilohie mai-nainte de mutarea sa, ca vremea si ziua mutarii sale au spus-o mie, smeritului Anastasie, si nimenea sa nu fie necredincios ca sa nu cada în ispita, ca întru adevar toate acestea adevarate sunt. Acestea toate le-am scris pentru ca sa nu se uite mai pre urma, în urma acestui neam, si oricine vor vrea sa râvneasca acestor Sfinti Parinti".

Întrucât Cuviosul Amfilohie a fost cinstit înca din viata ca sfânt, îndata dupa mutarea sa din trup, parintii celor doua manastiri, Moldovita si Pângarati, îl praznuiau anual la data savârsirii sale.

Unul dintre ucenicii si urmasii Cuviosului Amfilohie a fost Arhimandritul Teodorit, confirmat si de Cuviosul Varnava în pomelnicul vechi al manastirii. A urmat ca staret cuviosului Amfilohie începând cu anul 1566. el este preotul care participa alaturi de cuviosul Amfilohie la "voroava duhovniceasca" dintre duhovnicescul parinte si domnitorul Alexandru Lapusneanu înainte de construirea bisericii voievodale. Arhimandritul Teodorit pastreaza în continuare testamentul duhovnicesc lasat de înaintasul sau în lucrarea isihasta. Ucenicii acestui staret au fost aceia care cu multa migala au lucrat în Manastirea Pângarati cele trei icoane din Patrimoniu National (Mântuitorul, Maica Domnului si Sfântul Gheorghe) în anul 1596 ¹⁵, care exprima trairea duhovniceasca a celor care le-au lucrat. Fondul dominant al icoanelor este rosu închis îmbinat cu mari suprafete de albastru cu nuante de negru. Pictura propriu zisa e asternuta pe un strat gros de grund (cca. 1 mm), dispus în pelicule succesive ce realizeaza o buna aderenta cu lemnul. Specific acestor icoane sunt acadramentele formate din baghete sculptate din grosimea lemnului în forma de funie rasucita. Compozitia iconografica a acestor icoane e specific bizantina. Grija Arhim. Teodorit pentru manastire si iubire fata de staretul sau îl determina sa ceara Cuviosului Anastasie de la Moldovita, manastirea de metanie a Cuviosului Amfilohie, sa scrie istoria manastirii asa cum i-a transmis-o sfântul staret.

Cuviosii Simion si Amfilohie au fost propusi pentru canonizare de Manastirea Pângarati, Mitropoliei Moldovei si Bucovinei prin adresa cu nr. 195 din 06.08.2002, fiind aprobata de catre Sinodul Mitropolitan, sub presedintia Înalt Prea Sfintitului Daniel, în sedinta din 12.06.2005 cu nr. 4650, iar slujba Vecerniei, Utreniei, Acatistul, si Sinaxarul (Viata) Cuviosilor Simion si Amfilohie a fost compusa de parintii din obstea Manastirii Pângarati si înaintata spre aprobare Comisiei de Canonizare prin adresa cu nr. 58 din 12.07.2005.

Secolul XVII

Urmatorul moment important în dezvoltarea ansamblului de constructii din vatra Manastirii Pângarati a fost perioada domniei Voievodului Vasile Lupu, mai exact anul 1642, când marele vistiernic Dumitrie Soldan si sotia sa Safta a facut la Pângarati însemnate îmbunatatiri, înnoind biserica, marturie a acestui fapt fiind mentiunea din inscriptia în slavona despre lucrarile de la "acoperisul sfintei biserici". Despre fapta sa de ctitorie ne marturiseste inscriptia slavona încadrata în prezent în zidul pridvorului adaugat bisericii pe la 1909: "Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si savârsirea Sfântului Duh. Aceasta eclisiarhie a facut-o pan Dumitru Soldan mare vistiernic si sotia lui Safta în zilele lui Vasile voievod, la anul 7151 (1642) luna septembrie 10 zile, si fiind pristav Andonie de la Bisericani la turn si la trapezarie si la acoperisul sfintei biserici".¹⁶

Despre preocuparea domnitorului Vasile Lupu pentru Manastirea Pângarati vorbesc documentele 47, 48, 49, 49 bis, 50, 51, 52, 54, 56, 60, 61, 65, (1635) 66-1643, 74-1646, 75-83-1650 din cadrul dosarelor de manuscrise cu nr. 655 din Arhiva Nationala, fiind vorba de înzestrarea si apararea prin acte voievodale a manastirii. În timpul lui Vasile Lupu si sub îngrijirea vistiernicului Dimitrie Soldan si a Ierom. Antonie de la Bisericani a avut loc probabil o extindere a ansamblului deja existent construindu-se o casa.

Personalitati Monahale secolul XVII în Manastirea Pângarati

Una dintre persoanele importante din acea vreme este egumenul Nil, care este pomenit într-un act marturie catre domnitorul Vasile Lupu Voievod, datând între anii 1634-1653. Acest document confirma dreapta stapânire a Manastirii Pângarati asupra unei braniste domnesti, în pricina dintre aceasta manastire si satul Darmanesti; actul a fost semnat si de egumenii Partenie de la Bistrita si Partenie de la Bisericani.¹⁷

Personalitati Monahale secolul XVIII în Manastirea Pângarati

O personalitate destul de complexa a fost egumenul Daniil, care a pictat catapeteasma ce se pastreaza actualmente în muzeul manastirii. El ajunge apoi staret la manastirea Bistrita "unde s-a savârsit din viata cu moarte cumplita, rupându-se un pod putred care facea legatura între casele egumenesti si biserica".¹⁸

În timpul domniei lui Constantin Sutu Voievod la 1793 pe când era egumen al manastirii Ieromonahul Chiril "s-a scris pomelnicul cel mare de pe pomelnicul cel vechi". Arhim. Chiril ajunge egumen la Manastirea Râsca, fiind "vrednic întemeietor al acelui sobor".¹⁹

Personalitati Monahale secolul XIX în Manastirea Pângarati

La începutul secolului XIX s-a remarca prin grija sa fata de manastire Arhiereul Veniamin Racovita. Acest arhiereu era ruda cu familia domnitoare. Dupa spusele Pr. C. Matase " Manastirea începuse a înflori iarasi, mosiile ei întinzându-se pe Valea Tarcaului pâna la hotarele Comanestilor, spre Bacau".²⁰

Forma actuala a manastirii se datoreaza activitatii energice a staretului Arhim. Varnava (1833-1859), care ne spune "ca aceasta manastire ajunsese cu totul în proasta stare". Dupa ce a intrat egumen a schimbat în mare masura relieful zonei manastirii si a facut a doua incinta, cea dinspre sud încadrata de zidurile chiliilor de caramida în forma de L, ce adapostea sub el "beciul mare boltit cu 14 despartituri". Arhim. Varnava schimba în mod total înfatisarea umila si darâmata a manastirii, printr-o activitate ctitoreasca si mult efort. El este cel care a întemeiat satul "cu oameni adusi din diferite parti", sat care mai înainte nu exista dându-i numele Pângarati dupa numele manastirii.²¹

În anul 1872, la insistentele Ministerului de Interne în cladirile manastirii a fost înfiintat un penitenciar. În timpul functionarii acestuia are loc construirea pridvorului de pe latura nordica a bisericii monument, de catre detinuti.

Personalitati Monahale secolul XX în Manastirea Pângarati

În sec. XX cele mai reprezentative persoane au fost staretii si egumenii manastirii care s-au straduit fiecare pentru a pastra pe cât s-a putut valorile spirituale si nationale în timpuri destul de grele. Unul dintre acestia a fost Ierom. Ilarie Lupascu de la care se pastreaza alaturi de scurtul istoric, o "Inscriptiune" ascunsa în jugul clopotelor, în care vorbeste despre micile sale realizari din acele timpuri grele, iar la sfârsit spune cu umilinta: "Am facut si eu, ce Dumnezeu m-a luminat, cu averea Manastirii Pângarati, fiind stapânita de catre societatea pentru Profilaxia Tuberculozei, având ca Director pe Nicolae Vladescu".

În perioada celui de al II-lea razboi mondial si în cea imediat urmatoare staret al manastirii a fost Protos. Iulian Danielescu. Conform actelor pastrate în arhiva manastirii pe 2 iunie si 3 decembrie 1943, el achita catre mitropolie suma de 5.000 lei, avans al taxei de masuratoare a pamântului manastirii, întemeind totodata si o schita cadastrala cu învecinarile acestui pamânt în vederea întocmirii unei harti cerute de Ministerul Cultelor si Artelor.²² Acest Staret lupta pe toate caile împotriva exproprierii ilegale a pamântului manastirii de catre satenii comunei Pângaratului, schimbarile silnice produse în destinul manastirii îl face pe staret sa abandoneze staretia pentru a se retrage la Manastirea Bistrita. În locul lui este numit ca staret Protos. Varahiil Jitaru. Acesta a fost staret doi ani de zile (11 iulie 1946 - 10 decembrie 1948), perioada plina de încercari dificile si în cele din urma zadarnice de a câstiga livada manastirii atât prin dialog nefructuos cu satenii si "reprezentantii Comisiunii Agrare" care îl arata dusman al poporului, fiind amenintat ca "vor da foc manastirii". În cele din urma Arhim. Varahiil Jitaru v-a pleca ca staret la Manastirea Necula, (unde v-a pastori cu mari dificultati, date de jaful si intimidarile uniatilor greco-catolici pâna la 23 mai 1955).²³

Ultimul staret al manastirii Pângarati înainte de închiderea si preluarea ei definitiva de catre institutiile ateu-comuniste ale statului a fost ieromonahul Irinarh Dragan, care prin procesul verbal din data de 2 mai 1960, în baza ordinului nr. 5529 din 27 apr. 1960, preda fortat restul de imobile si biserica Manastirii Pângarati catre Statiunea de Cercetari Biologice, Geografice - Stejaru, reprezentata de Tov. Boisteanu Ion, directorul statiunii. Au fost predate catre Mitropoliei arhiva Manastirii precum si 4 saci mari cu carti, scrise în chirilica. Pâna în anul 1983 în Biserica Voievodului Alexandru în care s-au rugat atâtia cuviosi, doar din când în când mai intra câte un lucrator de la statiunea de cercetari, dar si acela cu frica ca sa spuna o rugaciune sau sa aprinda o lumânare. S-a reusit sa se deschida Biserica, dar ca biserica de mir în anul 1981 si din 1983 a fost redeschisa manastire, de aceasta data ca schit dependent de Manastirea Bistrita, Egumen fiind numit Pr. Ierom. Visarion Barcau.

Prin hotarârea Sfântului Sinod al B.O.R din data de 23 mai 1991 (adresa cu nr. 2871) s-a înfiintat Manastirea Pângarati ca manastire de calugari, staret fiind numit ieromonahul Luca Diaconu de la Manastirea Bistrita. Parintele staret Luca împreuna cu obstea mica de parinti a reusit cu puterea lui Dumnezeu si prin rugaciunile Sfântului Mucenic Dimitrie sa câstige procesul cu cei ce ocupau abuziv Manastirea Pângarati. Din 1996 staret al manastirii este parintele Protos. Teofil Lefter.

Cu darul lui Dumnezeu obstea povatuita de parintele staret Teofil se straduieste sa readuca în vechea vatra de la Pângarati frumusetea de odinioara a acestui asezamânt împodobind aceasta manastire cu o biserica mare în care sa fie slavit Dumnezeu si sa fie pomeniti ctitorii, slujitorii si vietuitorii care sau ostenit în aceasta manastire.

Prin lucrarile de modernizare începute aici din 1 iunie 1996 se pot vedea placut îmbinate cele trei secole: al XV-lea, al XVII-lea si mai nou al XXI-lea, prin constructia noii biserici cu o noua curte si alei de acces.

Note:

1 - Ierom. Vasile Bârzu, Manastirea Pângarati- monografie, studiu istoriografic si aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 13
2 - Nicolae Iorga, Înca o ruina de istorie si arta sub ochii nostri nesimtitori, Ziarul Avântul, 1939
3 - Cadere V., Însemnari despre manastiri, în MMS, nr. 9-10, 1964, pag. 515-516
4 - Catalogul documentelor moldovenesti, vol. I, 1387-1600, Bucuresti, 1957, nr. 122, pag. 41
5 - Arhim. Ioanichie Balan, Vetre de Sihastrie, pag. 83
6 - Arhim. Varnava, Scurt istoric al Manastirii Pângarati, în MMS, nr. 9-10, 1964
7 - Cuvânt pentru zidirea Manastirii Pângarati, pag. Nasturel, Le Dit du Monastere de Pângarati, Buletinul Bibliotecii Române, Germania, vol. X (XIV), serie noua, Freiburg, 1983
8 - Arhim. Ioanichie Balan, Vetre de Sihastrie
9 - Protos. Ioanichie Balan, Patericul Românesc, ed. a II-a, Editura Arhiepiscopiei Tomisului si Dunarii de Jos, Galati, 1990, pag. 153
10 - Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei, Editura de Stat pentru Literatura si Arta, ed. a II-a, pag. 103
11 - Ierom. Vasile Bârzu, Manastirea Pângarati - monografie, studiu istoriografic si aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 93-94
12 - Arh. St. Buc. Ms. 628, f. 603-604, Muzeul Municipal Buc. Nr. 757, doc. Nr. 44 A. Moldova-Vol. IV (1591-1600)
13 - Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei, Editura de Stat pentru Literatura si Arta, ed. a II-a, pag. 171
14 - Ierom. Vasile Bârzu, Manastirea Pângarati - monografie, studiu istoriografic si aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 93
15 - Al Efremov, Doua icoane din prima jumatate a secolului al XVII-lea, "Revista Muzeelor", 1968
16 - Ierom. Vasile Bârzu, Manastirea Pângarati - monografie, studiu istoriografic si aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 32
17 - Documentul 8, Dosarul de Manuscrise 566, Arhiva Nationala
18 - Pr. C. Matasa, Palatul Cnejilor, ed. Cartea Româneasca, pag. 54-56
19 - Tocilescu, Raporturi privind o sama de M-ri, Schituri si Biserici, 1887, pag. 237
20 - Doc. 193 Ibidem.
21 - Ierom. Vasile Bârzu, Manastirea Pângarati - monografie, studiu istoriografic si aghiologic, Editura Gedo, Cluj, 2004, pag. 104
22 - Cf. Adresa catre Mitropolia Iasi din 3 dec. 1943
23 - Cf. Monografia Manastirii Necula, Cluj, 2001